“In the end, my friend, it’s always between us and God, not us and them”
Mother Teresa
Lucrurile merg strună. S. încă nu și-a golit portmoneul. Ba mai mult, face economii. Mă ofer voluntar cobai în experiment.
Miercurea e zi de film. 2 bilete la preț de 1. N-am orange, dar fac rost de cod de la o prietenă care îmi susține stilul de viață minimalist. De vreo câțiva ani, miercuri de miercuri sunt… la cerșit de cod orange. Până și S. a înțeles raționamentul din spatele încăpățânării mele de a merge doar miercurea la cinema.
O las la școală cu gândul să îmi iau revanșa. Toată ziua m-am frământat. Sufletul meu îmi spunea că revanșa nu e lecția mea de predat. Seara, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat (și până la urmă nimic nu se întâmplase în lumea ei de 6 ani), am invitat-o la film ca întotdeauna. Am luat și înghețată, pentru amândouă, așa cum e tradiția. Am gustat una de la cealaltă. Ne-am jucat de-a “a mea e mai bună, ba a mea e mai bună“ și fericirea din ochii ei mi-a confirmat că luasem o decizie bună. Ziua “de cinste“ va veni și ea, când îi va fi timpul.
Oprirea la PetShop face și ea parte din tradiția de miercuri film. În drum spre mașină, inevitabil ne zgâim la animalele ce așteaptă să își găsească o familie iubitoare. Mai întâi salutăm cățeii din țarcuri. Stilul nostru de viață nu ne permite deocamdată primirea în familie a unui cățel. Apoi trecem pe la șopârle, păsări și șobolani. Visăm amândouă la ziua în care Țestoasa Lord, canarii Ying&Yang și mai ales motanul Botic – luat cu japca de la o vecină de-a bunicilor în mijlocul unui tantrum prefăcut de-al copilului – vor întâmpina fericiți șobolanul. Imposibil! O știm și eu și S. Ne-am împăcat cu ideea. Ultima oprire e la vitrina pisicilor. Aici S. e fascinată. Și eu am garda jos. Am o slăbiciune pentru pisici. Mai ales pentru pisicile negre, pantere în miniatură. Dar vitrina are doar rase sofisticate și prețuri cu trei de 9 în coadă așa că îi distrag lui S. atenția cu porcul grohăitor din plastic, jucărie pentru necuvântătoare. Râdem, glumim, ne îndreptăm către ieșire când ce să vezi? Într-o cușcă mică, jos lângă tejghea, 3 pui de comunitară își fac de joacă. Dintre ele, una neagră. EU! EU nu-mi puteam dezlipi ochii de la ea. S. îmi miroase inima friptă și înfige cuțitul cât mai are în ce. “Mami! Ce pisicuță drăguță! E neagră! Exact cum îți place ție! Cât costă?“, întreabă asistenta de vânzări care mi-a confirmat bănuiala. “E pentru adopție. Nu costă nimic. Singura condiție e să îi cumpărați de mâncare de 100 de lei“, spargând în felul acesta și ultima obiecție pe care aș putea-o avea. Banii. Rațiune! Help! Nu mai am resurse!
Bla bla bla de-aici. Bla-bla-bla de-acolo. Nu ceda presiunii! “Am nevoie de timp să mă gândesc până mâine seară”, îmi vine în ajutor amânarea. Subiect în coadă de pește. Mă pricopsesc cu o nouă pisică.
Cheltuieli: 0 lei
Notă: Acesta este un blog despre educația financiară a unei fetițe de 6 ani care primește zilnic 5 lei bani de buzunar.
5 lei 